Uneori inca am senzatia ca imi mai pasa.. e doar o clipa in care ma pierd si ma blochez intr-un punct fix, de la care nu imi mai iau privirea cateva minute bune. Si dramatizez, ma cert cu mintea.
Nu e neaparat dorul de el, cat dorul de mine. E asa de monoton totul.. nu mai sunt cum eram. Nu mai am acel scop bine definit pentru care merita sa ma trezesc dimineata. Acum imi e groaza sa pun capul pe perna, la fel cum imi e sa il ridic dimineata de acolo.
Si revin brusc la alte stari. Si ma plafonez.
Si imi propun de multe ori sa nu ies din casa, sa pierd o intreaga zi amintindu-mi de trecut, de zilele in care vorbeam intruna numai prostii, da'mi era totuna, ca stiam ca el rade si cu mine si de mine, si ne simtim amandoi atat de bine..
.. dupa care ma gandesc parca mai bine si revin la "nu pot pierde nici macar o zi in care sa nu fac nimic, ca toate trec.."
*prea repede.
.. imi pare rau ca va fi un Craciun mult prea singur, si iar o sa imi aminteasca de persoanele alea.. care, oarecum, vroiam sa fie cu mine si acum..
Daaar.. poate pana atunci.. pamantul catre Andra.
